Adresa: Str. Calea Bucuresti, nr. 79 Tel/Fax: 0341401963 E-mail: grupscolarbudesti@yahoo.com Director: Mîtu Adrian George Director adj: Dan Daniela
Coordonator site prof.Mîtu Adrian George
dumitraşcu mihaela
ŞCOALA MICĂ - O FEREASTRĂ DESCHISĂ PENTRU
COPIII NOŞTRI
Am aşteptat multă vreme ca elevii noştri să beneficieze de condiţii mai bune, de spaţiu necesar desfăşurării unor activităţi care să-i motiveze să înveţe mai mult, să comunice mai bine între ei şi să se implice mai intens în viaţa şcolară. Acum avem ocazia să le oferim acest lucru prin valorificarea clădirii de lângă şcoala mare, (fostul sediu al Primăriei Budeşti), amenajând, în acest sens, din fonduri proprii, câteva clase pentru ateliere de pictură, muzică, dans, limbi străine, pregătirea copiilor pentru diverse concursuri şi olimpiade şcolare, atât la ciclul primar cât şi la cel gimnazial. Avem promisiuni din partea conducerii Primăriei Budeşti că vom primi fonduri pentru reamenajarea acestui spaţiu,în vederea creării unor clase mai mari pentru grupele pregătitoare şi o sală de spectacole prevăzută cu scenă şi sistem audio-video, astfel încât programele artistice, pentru care se depune un efort imens atât din partea copiilor, cât şi din partea cadrelor didactice, şi alte proiecte care presupun spaţiu adecvat, să se desfăşoare în condiţii optime. Probabil, participarea la astfel de evenimente va constitui o bucurie în adevăratul sens al cuvântului, deoarece ştim în ce condiţii ne-am desfăşurat activitatea artistică până acum. Sperăm că elevii noştri vor fi o prioritate şi li se vor aloca fonduri pentru această locaţie atât de necesară, în care deja au început să ia parte la diverse proiecte, şi vor beneficia şi de o sală de sport, în cele din urmă, dat fiind faptul că se fac eforturi din bugetul propriu pentru betonarea terenului de sport. Ce poţi face fără bani? Şi nu vă imaginaţi câte nevoi au cei mai mulţi dintre ei...Însă,în lipsa sălilor de clasă,a laboratoarelor,a sălii de sport, a hăinuţelor sau a pacheţelului cu mâncare, noi, cadrele didactice, pe lângă cunoştinţele noastre, le vom oferi iubire, înţelegere şi poveţe care să-i ajute când nu-şi găsesc drumul. Asta o putem face necondiţionat, chiar dacă ştim că nu e suficient...Să sperăm că cei ce pot face mai mult, vor deschide ochii şi sufletul pentru ca aceşti copii să aibă o şansă reală la o viaţă mai bună.
...Poze - scoala mica - interior...
...Poze - scoala mica...